În viața de zi cu zi a omului modern se face simțită tot mai mult prezența unei stări de tensiune, pe care cotidianul a consimțit să o numească simplu, Stres. Starea aceasta, generată de atâta nesiguranță ce se instalează la nivelul tuturor sectoarelor vieții, a reușit să-și pună într-un fel sau altul, amprenta asupra calității ei în general. În acest context, omul se simte tot mai singur, fie în familie, fie la locul unde își desfășoară activitatea, sau chiar pe stradă în drumul său. Adesea el receptează o mare răceală, un gol nefiresc și impropriu vieții, un gol ce se cere anihilat sau cel puțin îndepărtat. Acestă dorință, firescă dealtfel, apare pe fondul perceperii realității așa cum este ea și poate fi pusă în aplicare tocmai printr-o altă trăire, contrară celei descrise anterior. Este vorba despre experierea unei stări de bucurie, atunci când prezența semenilor se face simțită, dar și de conștientizarea faptului că omul nu a fost creat să fie singur, ci dimpotrivă, a fost creat pentru dialog, pentru a relaționa cu cei din jurul său, așadar pentru comuniune!

Din această perspectivă privind lucrurile, se impune deci în mod necesar aflarea unui spațiu propice, care să permită oamenilor să se întâlnească regulat în acest scop. Acest lucru se va împlini doar atunci când oamenii vor conștientiza că de acest demers depinde în mod vital desfășurarea firească, naturală, a vieții lor în viitor. Conștientizarea amintită va declanșa în om dorința de a căuta acel spațiu de întâlnire cu alți semeni, iar soluția cea mai bună în acest sens nu poate fi decât descoperirea unui loc în care el să poată experia, împreună cu ceilalți asemenea lui, unitatea dar și multiplicitatea existențială, reciprocitatea dar și simultaneitatea comuniunii persoanelor, ca pregustare a adevăratului mod de existență!

Această interdependență a creației, care se află într-o permanentă raportare personală la Creator, își găsește deplina sintetizare în cult, care având ca punct de plecare adunarea de la Liturghia euharistică, constituie la rându-i acea realitate existențială ce transcede individualitățile și oferă cadrul în care distincția dintre cele prezente și cele absente, dintre cele care viază și cele care nu viază, nu există!

Orice adunare cultuală de acest gen, sintetizează întrega cuprindere dinamică a unuia în celălalt, a oferirii de sine, pline de dragoste nepătimașă, într-un spațiu adimensional al comuniunii, ce poartă numele de Biserică! Unirea naturală a lui Dumnezeu cu omul are loc în Biserică și se concretizează în persoana lui Iisus Hristos! In biserica ortodoxă, pâinea și vinul, ca elemente euharistice ce reprezintă lumea întreagă, în plinătatea ei existențială, sunt transformate în timpul Sfintei Liturghii în Trupul și Sângele Mântuitorului, care, în Taina Sfântă, se comunică și se împărtașește credincioșilor aflați adunați în comuniune de rugăciune, în ceea ce Sfinții Părinți numesc sinaxa credincioșilor, realizându-se astfel deplina unitate cu nesecatul izvor al vieții! Biserica constituie prin urmare, Trupul Tainic al Mântuitorului Hristos, expresie vie a unității de nezdruncinat dintre zidit și nezidit, cât și de prefigurare a vieții viitoare într-un spațiu adimensional, laboratorul în care omul este chemat să-și lucreze mântuirea! În orașul Rosenheim sunteți așteptați cu mult drag de către preotul slujitor, pentru ca împreuna să realizăm această unitate, în și cu Domnul Iisus, printr-o participare cât mai activă la viața parohiei ortodoxe române cu hramul „Întâmpinarea Domnului“!